Plecam. Las masina in centru si luam un taxi pana acolo. La un moment dat strada se termina si, pe un drum ca la mine la tara, taxiul incearca sa se strecoare printre crengile ce coborau din copaci si din arbustii de pe marginea drumului.
Mergem pe intuneric. Noroiul si-a facut de cap si cand ne dam jos din masina trebuie sa pasim ca niste mirese ca nu cumva mizeria sa ne ajunga la genunchi. E atat de intuneric incat nu vezi la 1 metru in fata ta. Undeva pe dreapta un cort ca la nunta instalat in mijloc pustietatii sta semet pe malul apei. E alb. Nici vorba sa fie aici unde vrem sa ajungem. In fata noastra drumul se termina padurea stand straja.
Dracu ne-a pus sa venim pana aici. Taxiul a plecat de 1 minut. Daca vrem sa ne intoarcem jivinele padurii vor avea de-a face cu noii mei pantofi. Totusi, undeva ar trebui sa fie locul unde multi cersesc un bilet la intrare. Nu ar trebui sa fie o firma luminoasa, impunatore, care sa anunte o cladire, un afis cu un eveniment, o sageata luminoasa care sa te ghideze?
Nici vorba! Ne intoarcem privirilela ora 5. Intram in curtea imprejmuita cu gard ruginit de plasa deformata. Pana si bunica vopseste gardul de la curtea pasarilor sa arate frumos. Aici masinile au turtit la paman ciulinii ce stateau de o parte si cealalta a aleii din beton care ducea catre cortul alb.
La intrare niste domni. Unul din ei a intins pe o masa de tabla, care aduce aminte de mesele restaurantelor de pe valea Prahovei din timpul comunismului, un set de bilete. Am nimerit la Skin. Scrie pe bilet SKIN. Si 2 stalpisori cu luminita albastra ofera ajutor spre a citi acelasi cuvant in varful lor.
In stanga ti se da un bilet, jumatate de metru la dreapta ti se rupe si ia biletul. De ce nu? Ti se pune ce-i drept o zgarda pe mana, asa, ca-n occident. Trecem de intrare si pasim timizi inauntru. In partea stanga mici canapelute cumparate parca din IKEA la reducere cu pernute colorate, ce-i drept ingrijit. In mijlocul cortului un bar mare cat sa serveasca indeajuns de multa lume.
Dupa ce pasii ni se opresc la bar incepe sa ne patrunda frigul in oase. Eu, mai destept, am lasat haina acasa. Incercam sa ne incalzim cu o licoare de la bar:
Jim Beam? NU
Havana alb? NU
Havana orice culoare? NU
Salitos? NU
Cafea? NU
Din start carciuma, ca sa nu-i spun birt, decade, coborand sub linia de noroi ce mi s-a adunat pe marginea talpii pantofului drept. Daca vrei rum trebuie sa bei Bacardi. Daca vrei sa bei whiskey au doar Johnny Walker Black Label(si mi-e frica sa intreb cat costa) sau J&B(care ... nu e tocmai un lichid bun in opinia mea). Daca vrei vodka va trebui sa te multumesti cu Smirnoff; de ce? Bere? Putici la 330ml. Probabil ca asta a mai ramas in magazie dupa o lunga si calduroasa vara? Nu vreau sa cred asta.
Dupa doua ore cortul e plin cu baiatul lui mamica si al lui taticu. Ghimizdroci de 17 ani carora abia le-a mijit parul pe cur, cu nasul in vant si salutand in stanga si-n dreapta erau inca de la ora 23 acolo. Imbracati cu ce alti europeni au lasat in urma acum doi sau trei ani umbla de colo colo cautand mereu o alta privire care sa-i repereze si sa le fie martora ca au fost de comitet si s-au etalat corespunzator la sfarsit de saptamana. Pe de alta parte erau prezenti ca de fiecare data, asa cum am auzit, afaceristii mai mari sau mai mici. Interlopi sau nu, asta nu mai conteaza. Daca nu-i calcai pe pantofi nu aveau, cred, motiv sa-ti inalte barbia cativa centimetri. De altfel un astfel de om, "usa", mi-a fost de mare ajutor in drumul de 30 de minute pana in fundul "curtii" interioare a cortului, unde avea loc dejectia. La intoarcere am procedat la fel. Am prins o "locomotiva" care impingea totul in lateral si am ajuns cu bine la iesire.
Daca nu ar fi fost pentru cei de la Parov Stelar care m-au incantat timp de 1 ora, nu as fi calcat in locul acela nici tras de urechi. Oribil din toate punctele de vedere, execrabil din punct de vedere al asezarii si al amenajarii fluxului de oameni.
A fost o singura data. Curand? NICIODATA
Postări
