Greseală mare de tipar

Ufff ...

Aseară am primit cartea înapoi de la editura. Au redescoperit în ea marea eroare de tipar care tot apare când încerc să scriu. Mereu.

Dacă stau şi mă gândesc, măi Mănescule, niciodată nu ai reuşit să o corectezi. Hai, încearcă. Adu-ţi vreo 2-3 coperţi de acasă şi repară dracului odată rahatul ala de greseala. Adică şterge-l!

Da. Am scris cu picioarele. Şi, deşi eram absolut sigur că am să o scap printre rânduri, am încercat să mi-l păstrez pe Mănescu să fie mai atent pentru mine. Cucu! Nu-ş ce se întamplă cu el. Până acum a mers brici - zice el. Dar mereu când întreabă care capitol unde trebuie aşezat se pierde în detalii şi uita să mai verifice ultimele pagini scrise.

Am să-l concediez. Aşa nu se mai poate. Dacă nici cartea asta nu o scot din tipografie, am să rămân doar cu coperţile.

Mă tot mulţumesc doar cu ele de o viaţa încoace, se pare.

E din ce în ce mai greu. Corector automat nu am şi nici nu pot anticipa fiecare-i mişcare din penel. Pur şi simplu mâna nu mai ascultă şi mâzgăleşte totul. E absurd să ceri ceva unui capitol. Tu ar trebui să-l aşezi unde trebuie. De fapt acolo unde te simţi cel mai confortabil cu el.

Bine că, dacă nu esti atent la toate erorile de tipar, ajungi să ai capitolul peste tot prin carte. Da ... câte un pic peste tot. Sau poate asta şi vrea editorul de la mine. Să nu mai încerc aşa de mult să scriu ordonat.

Ar trebui să încerc mai mult. Oricum, de mai bine de ceva vreme, tot scriu pe moment. Nu m-am mai gândit la cum ar trebui să fie sau sa sune. Pur şi simplu sunt eu pe foaie.

E al dracului de greu, mai ales când asta ţi se cere. Nu-s noi. Nu-s noi deloc, amice. Dar ne descurcăm de minune. Nu eşti de accord cu mine? Şi tocmai asta imi face viaţa un mic calvar in sinea mea.

Cum zice cântecul : "I'll learn to let go". Iar atunci o să meargă ca unsă treaba. Sper.

Până una alta aştept să mai scriu o pagină dar numai după ce voi azvârli cu măciuca mea nouă câteva idei în curcubeu.

E frumos afară.
Lumină mai multa să fie.
Noaptea.